Rusia trimite avioane militare în Belarus. Suhoi Su-30 pentru „patrularea frontierelor”

Avioanele ruse, al căror număr nu este precizat, au sosit pe aerodromul Baranovici. Anunţul survine cu două zile înaintea începerii unor exerciţii militare comune în Belarus şi Rusia care au provocat consternare în interiorul NATO şi în rândul ţărilor Uniunii Europene.
Relaţiile dintre Belarus şi Occident s-au deteriorat în special din cauza campaniei iniţiate de regimul preşedintelui Aleksandr Lukaşenko pentru a reprima vocile critice, după alegerile prezidenţiale din august anul trecut, scrutin contestat de opoziţie şi care a provocat ample proteste de stradă.


Citiți restul…..