Alegerile au intrat în linie dreaptă. Cine va fi noul cancelar al Germaniei

Se confirmă astfel, creşterea de popularitate a social-democraţilor (SPD) în dauna Uniunii Creştin-Democrate (CDU), înainte cu o lună de alegerile parlamentare federale.
Barometrul politic a fost publicat de postul de televiziune public ZDF, iar potrivit acestuia, spre deosebire de situația care era acum două săptămâni, în prezent, SPD a urcat cu trei puncte procentuale în preferinţele electoratului.
Mai exact, în cazul în care alegerile din Germania ar avea loc duminică, social-democraţii ar obţine 22% din voturi, la fel ca CDU, care însă a pierdut …
Citiți restul…..